20 Septembrie 2022Sursa: IPJTR

BULETIN INFORMATIV

În perioada 16-22 septembrie a.c., polițiștii rutieri intensifică acțiunile pentru reducerea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.

Astfel, la data de 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman  au acţionat în cadrul acestui proiect având ca obiective:

-prevenirea și combatea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere;  

- creșterea vizibilității polițienești prin depistarea celor care încalcă normele rutiere;

-impunerea folosirii centurii de siguranţă;

- combaterea folosirii  telefonului mobil în timpul mersului fără a utiliza dispozitivul de tip "mâini libere";

-combaterea excesului de viteză;

-combaterea traversării neregulamentare a drumului public;

- depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive;

 În urma activităţilor desfăşurate, pentru abaterile constatate, poliţiştii au  aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10 730 lei, au reţinut 3 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Dintre acestea, 16 sancţiuni au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, 7sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 sancţiuni pentru lumini şi 5 sancţiuni pentru alte abateri.

Acțiunile vor continua pe întreaga perioadă de desfășurare a proiectului Roadpol Safety Days!