Banii lichizi

Păstraţi banii şi valorile pe care le deţineţi în seiful hotelului. Luaţi cu dumneavoastră numai sumele strict necesare unor plăţi curente.

 

Bagajele

Trebuie supravegheate în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.

 

Taxi

Evitaţi taxiurile fără însemnele firmei sau care nu au aparat pentru indicarea sumei datorate pentru călătorie.

 

Schimb valutar

Garanţia unui schimb valutar corect, lipsit de riscuri, este asigurată numai de casele de schimb autorizate.

 

Prieteniile de ocazie

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute. Printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi escroci.

 

Prostituția

Este ilegală. Prostituatele vă pot transforma uşor în victima unui furt sau a unei escrocherii.

 

Legea interzice:

  • deţinerea substanţelor stupefiante, chiar şi pentru uz personal;
  • portul armelor. Armele de vânătoare sau sportive trebuie înscrise în paşaport.

 

Poliția

Pentru obţinerea unor informaţii puteţi apela oricând la poliţiştii în uniformă. Nu arătați niciodată banii pe stradă nici chiar celor care pretind că sunt polițiști. Solicitaţi ca orice problemă să fie rezolvată la secţia de poliţie.

 

Jocurile de noroc

Refuzaţi să participaţi la jocurile de noroc de pe stradă. Veţi fi întotdeauna păcăliţi şi vă veţi pierde banii.

 

Dacă sunteți victima unei infracțiuni

Apelaţi numai la poliţie! Reţineţi cât mai multe date despre locurile şi persoanele pe care le-aţi cunoscut şi veţi face astfel mai uşoara descoperirea infractorilor şi recuperarea bunurilor dumneavoastră.