13 Iulie 2025Sursa: IPJ TR

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, CU EFECTIVE MĂRITE

În data de 12 spre 13 iulie a.c., în intervalul orar 22:00 - 01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și efectuat o acțiune, cu efective mărite, în sistem integrat, în municipiul Alexandria și zona arondată.

Scopul acestei acțiuni l-a reprezentat prevenirea infracționalității stradale.

În acest context, au fost legitimate 225 de persoane și verificate 140 de autovehicule.

Au fost efectuate 104 testări privind consumul de băuturi alcoolice.

De asemenea, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, dintre care 82 pentru încălcarea normelor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice , trei sancțiuni pentru încălcarea normelor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și opt sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a fost de peste 37.000 de lei.

Pentru că prezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic opt conducători auto, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice 14 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman și al polițiștilor din cadrul Poliției Locale Alexandria. 

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman va continua și în perioada următoare astfel de acțiuni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea siguranței publice.