ACȚIUNE PRIVIND PREVENIREA ABSENTEISMULUI ȘCOLAR
În data de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cei ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Poliției Municipiului Roșiori de Vede și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman, au desfășurat o acțiune în municipiul Roșiori de Vede, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ.
Activitățile au avut un caracter informativ - preventiv, fiind vizate zonele din apropierea unităților școlare, localurile publice frecventate de elevi, precum și alte locuri unde aceștia obișnuiesc să petreacă timpul în orele de curs.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au identificat 47 de elevi care absentau nemotivat de la cursuri, datele acestora fiind comunicate conducerilor unităților de învățământ pentru dispunerea măsurilor corespunzătoare conform regulamentelor școlare.
Totodată, polițiștii le-au reamintit elevilor importanța frecventării cursurilor școlare, subliniind importanța educației, a responsabilității personale și a respectării normelor legale, pentru a evita implicarea în fapte antisociale sau în medii nepotrivite dezvoltării lor.
Astfel de activități se înscriu în eforturile constante ale Poliției Române de a preveni delincvența juvenilă și abandonul școlar, printr-o colaborare activă între polițiști, cadrele didactice, părinți și reprezentanții comunității locale.
Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, polițiștii urmărind menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.











