Acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere – Safety Days
În ziua de 17 septembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat activități pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului și gravității accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete.
În urma activităților, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru 26 de pietoni, 63 de bicicliști și 18 conducători de trotinete.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 10.800 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea vieții tuturor participanților la trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman recomandă pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice să respecte cu strictețe regulile de circulație, să fie vizibili în trafic și să adopte un comportament responsabil, pentru a evita implicarea în accidente.











