04 Septembrie 2023Sursa: IPJ TR

BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 72 de ore, polițiștii au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, în perioada 1 – 3 septembrie a.c., polițiștii au intervenit la peste 350 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 319 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.

Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat aproximativ 130 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 140.000 de lei, au reținut 28 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

În ultimele trei zile, la nivelul județului au fost înregistrate trei accidente rutiere ușoare, în cauze fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat șapte infracțiuni, dintre care două pentru conducere sub influența unor substanțe psihoactive.

Totodată, în contextul organizării evenimentului anual din municipiul Roșiori de Vede, în vederea prevenirii și combaterii oricăror evenimente care ar fi putut periclita ordinea și liniștea publică, dar și a celor de natură economico-financiară, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale și au întocmit un dosar penal conform Legii nr. 84/1991, privind săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. De asemenea, la data de 3 septembrie a.c., polițiștii din municipiul Roșiori de Vede au identificat pe raza localității un bărbat de 24 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești, care se sustrăgea cercetărilor într-o cauză ce vizează traficul de persoane. Persoana a fost condusă la sediul poliției, ulterior fiind preluată de polițiști din cadrul B.C.C.O. București.

Dintre rezultatele activității desfășurate de polițiști la nivelul județului, amintim:

*

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Turnu Măgurele au reținut un bărbat în vîrstă de 26 de ani, domiciliat în localitate, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența unor substanțe psihoactive și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia constă în aceea că, în noaptea de 2/3 septembrie a.c., în jurul orei 100, a condus un autoturism pe mai multe străzi din localitatea de domiciliu, deși ar fi consumat substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiind testat cu aparatul drug test, acesta a indicat rezultat pozitiv pentru „amphetamine”, bărbatul fiind condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și o probă de urină în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

*

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui incident produs la data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 9.30, în localitate.

Polițiștii au fost sesizați prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană (conducător auto) ar fi agresat un polițist local, în urma unei discuții contradictorii cu privire la efectuarea unei parcări neregulamentare.

Întrucât persoana în cauză (un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Roșiori de Vede) a continuat să se manifeste agresiv și în prezența polițiștilor, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul drug test, rezultatul fiind pozitiv pentru canabis, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, unitate competentă (și) în a efectua cercetări cu privire la agresiunea produsă asupra polițiștilor locali.

*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Videle au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolui, în cazul unui  bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în comuna Moșteni, județul Teleorman.

La data de 3 septembrie a.c., în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști în intervalul orar 1900 – 2200, pentru creșterea siguranței rutiere, a fost depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Moșteni, în timp ce conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.

*

Mandat european de arestare pus în aplicare de polițiștii teleormăneni

La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Teleorman – Compartimentul Urmăriri au desfășurat activități pe linie de mandate și persoane urmărite, context în care pe raza comunei Drăgănești de Vede a fost identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în localitate, împotriva căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul german.

Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel București pentru a dispune conform competenței.*

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Alexandria au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs la data de 3 septembrie a.c. pe DJ 504, în localitatea Orbeasca de Sus.

Evenimentul rutier a fost sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 1515, iar polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Orbeasca, ar fi intrat în coliziune cu un auto condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Măgura, județul Teleorman.

În urma impactului a rezultat rănirea primului conducător auto și a doi pasageri din celălalt autovehicul, o tânără de 17 ani și un copil de 5 luni, ambii din județul Ilfov.

Rezultatele testării cu aparatul alcooltest au indicat faptul că niciunul dintre cei doi conducători auto nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii accidentului.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție