EVALUAREA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE DE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TELEORMAN, ÎN ANUL 2024
În anul 2024, activitățile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman au fost desfășurate în contextul coroborării priorităților stabilite la nivelul Poliției Române, pe linia prevenirii și combaterii criminalității, eficientizării acțiunilor privind creșterea gradului de siguranță publică, precum și prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, inclusiv cu asigurarea transparenței în relația cu cetățenii.
Astfel, s-a avut în vedere:
- Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale;
- Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră.
- Prevenirea şi combaterea infractionalităţii transfrontaliere și destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale;
- Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.
- Perfecționarea pregătirii polițiștilor prin sesiuni de pregătire tactică și fizică.
În perioada supusă atenției, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a continuat să fie un factor de securitate și stabilitate, contribuind semnificativ la scăderea și menținerea sub control a fenomenului infracțional, dezideratul fiind crearea unui cadru optim de siguranță pentru viața comunității.
MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE
Resursele umane
La data de 31.12.2024, procentul de încadrare cu personal a funcțiilor prevăzute în structura inspectoratului era de 71,88 %.
Asigurarea resurselor logistice
În 2024, au fost efectuate lucrări de reparații curente la imobilele aflate în administrarea I.P.J. Teleorman. De asemenea, instituția a utilizat fondurile bugetare alocate pentru realizarea unor investiții, respectiv sistemul de control acces personal și auto și sistemul de supraveghere video la sediul inspectoratului și al Poliției municipiului Roșiori de Vede, Poliției municipiului Turnu-Măgurele și Poliției orașului Zimnicea.
Pregătirea profesională
În 2024, au fost organizate sesiuni în domeniul pregătirii fizice și autoapărării, activități privind conducerea autovehiculelor de serviciu – în regim defensiv și prioritar – și activități în domeniul pregătirii tragerilor cu armamentul din dotare, la care au participat polițiști din cadrul tuturor structurilor inspectoratului.
SIGURANȚA CETĂȚEANULUI ȘI EVOLUȚIA FENOMENULUI INFRACȚIONAL
Prevenirea criminalităţii
În perioada analizată, prioritățile în domeniul prevenirii criminalității au vizat:
- Prevenirea victimizării minorilor;
- Prevenirea violenței domestice;
- Prevenirea criminalității informatice.
În cadrul priorității „Prevenirea victimizării minorilor“ accentul a fost pus pe prevenirea disparițiilor / plecărilor voluntare, a abuzurilor sexuale și victimizării prin activități de crimă organizată ( trafic și consum de droguri și trafic de persoane).
În perioada ianuarie - decembrie 2024, în cadrul programului au fost desfăşurate 141 de activităţi, cu peste 6500 de beneficiari direcţi.
Evidențiem în acest sens Proiectul „Plecatul de acasă nu este o soluție“ pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.
În cadrul priorității „Prevenirea violenței domestice”, în anul 2024, au fost desfăşurate 15 activităţi, având aproximativ 500 de beneficiari.
De asemenea, evidențiem Proiectul „Bright Sky 2023“ pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la gravitatea fenomenului violenței domestice atât la nivelul populației, cât și al specialiștilor care interacționează cu victimele abuzurilor.
Activităţile de „Prevenire a criminalității informatice“ au fost concretizate în 41 de activități ce au avut peste1.300 de beneficiari direcţi.
Supunem atenției și proiectul „Siguranță on-line“, un proiect de informare și conștientizare a minorilor cu privire la formele de manifestare și modalități de prevenire a fraudelor online, respectiv impactul pe care mediul online îl are asupra vieții lor.
Criminalitatea stradală
În anul 2024 au fost sesizate în județul Teleorman 1.043 de infracțiuni stradale, realizându-se o scădere cu ─23 de fapte (─2,16%) față de aceeași perioadă din 2023.
Siguranța în școli
În perioada supusă analizei, a fost desfășurată o gamă largă de activități, urmărindu-se crearea unui mediu școlar sigur și îmbunătățirea calității relaționării și comunicării între toate persoanele angrenate în actul educațional.
Polițiștii Biroului Siguranță Şcolară au desfășurat peste 1100 de activități cu caracter informativ-preventiv adresate elevilor, pe linie de prevenire a bullying-ului, a consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, a portului fără drept de obiecte periculoase, a traficului de persoane, pentru informarea privind răspunderea penală a minorilor, pe linie de siguranța rutieră, pentru prevenirea delincvenței juvenile.
Dintre cele 52 (21 – în mediul urban și 31 – în mediul rural) de dosare penale înregistrate la nivelul structurii de siguranță școlară, 36 au fost de lovirea sau alte violențe, două de purtare abuzivă, 7 de vătămare corporală, 4 de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, două de agresiune sexuală și una de distrugere .
Intervenția la solicitările efectuate prin
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112
În perioada vizată, polițiștii care au acționat în cadrul dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice au intervenit la 23.092 de evenimente, dintre care 19.437 semnalate prin S.N.U.A.U. 112, 2.155 prin dispecerat, 820 direct de către cetățeni și 680 ca urmare a intervențiilor la sesizările din oficiu.
Criminalitatea în mediul rural
Sesizările penale ce privesc infracțiuni comise în mediul rural au reprezentat 59,49 % (4.584 de fapte) din totalul sesizărilor înregistrate pe parcursul anului 2024 în județul Teleorman, înregistrându-se o scădere cu 125 de fapte (─2,65 %) față de anul 2023.
Siguranţa rutieră și a transporturilor
În activitățile curente și în cadrul celor 541 de acțiuni ce au fost organizate având ca obiectiv prevenirea și combaterea încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri au aplicat 25.837 de sancțiuni contravenționale de către structurile de poliție rutieră.
Dinamica accidentelor rutiere
Pe parcursul anului 2024 au fost înregistrate 42 de accidente grave, o scădere cu 8 unități față de anul 2023. Totodată, a scăzut și numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere de la 35 în anul 2023 la 32 în anul 2024 (–3), precum și numărul persoanelor rănite grav în accidente rutiere de la 25 în anul 2023 la 18 în anul 2024 (–7).
Au fost constatate 356 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, ponderea cea mai mare fiind deținută de infracțiunile pe linia conducerii unui autovehicul sub influența alcoolului (121), conducerea unui autoturism fără permis de conducere (63) și conducerea cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat sau suspendat (54).
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt:
- cauze din sfera pietonilor: 11 accidente grave , în urma cărora 9 persoane au decedat și 2 persoane au fost rănite grav;
- alte preocupări de natură a distrage atenția: 7 accidente grave, în urma cărora 8 persoane au decedat și 4 persoane au fost rănite grav;
- depășire neregulamentară: 3 accidente grave, în urma cărora 2 persoane au decedat și o persoană a fost rănită grav;
- viteză neadaptată la condițiile de drum: 3 accidente grave, în urma cărora 2 persoane au decedat și o persoană a fost rănită grav.
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
Activități desfășurate și rezultate obținute
În perioada 01.01.2024 – 31.12.2024, la nivelul județului Teleorman s-au înregistrat 7.705 sesizări de natură penală, în scădere cu ─2,43 % (─192) față de valorile înregistrate pentru anul 2023.
Criminalitatea contra patrimoniului
În perioada 01.01.2024 – 31.12.2024 au fost sesizate 2.558 de infracțiuni contra patrimoniului, fiind înregistrată o scădere cu 5,19 % (─140 de fapte) față de perioada similară din 2023. Acestea reprezintă 33,20 % din totalul infracțiunilor sesizate.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
Polițiștii au efectuat 75 de acțiuni, 250 de controale directe, 231 de verificări ale deținătorilor de arme și 124 de percheziții domiciliare pe linia respectării regimului legal al armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, la persoanele fizice şi juridice autorizate pe aceste linii.
În urma executării activităţilor specifice, au fost constatate 117 infracțiuni la regimul armelor, materiilor explozive şi al substanţelor periculoase.
În 2024, au fost confiscate 16 arme, 15 bucăți de muniție, 5 autovehicule, 52 de câini și au fost indisponibilizate în vederea neutralizării 2.210 kilograme de articole pirotehnice, 142 de kilograme și 86 de litri produse de protecție a plantelor, 480 de kilograme și 9.600 litri de deșeuri periculoase.
Criminalitatea economico-financiară
În perioada analizată au fost sesizate 619 infracţiuni de natură economico-financiară, faţă de 627 de infracţiuni de natură economico-financiară sesizate în anul 2023 (–2,3 %);
Totodată, a fost continuată urmărirea penală pentru 199 de infracţiuni de natură economico-financiară, faţă de 407 infracţiuni de natură economico-financiară în anul 2023 (–104 %), săvârşite de 171 de persoane cercetate, faţă de 220 persoane cercetate în anul 2023 (–28,55 %).
Infracţionalitatea în domeniul silvic
În urma acțiunilor desfășurate pe această linie au fost constatate 4 infracțiuni la regimul silvic și o infracțiune la alte acte normative (față de 7 infracțiuni, din care 6 la regimul silvic și o infracțiune la alte acte normative pe parcursul anului 2023).
De asemenea, în perioada analizată, în urma acțiunilor și controalelor efectuate, au fost aplicate 233 de sancțiuni, în valoare de 220.165 de lei, din care 117 la regimul silvic, în valoare de 187.000 de lei, și 116 la alte acte normative, în valoare de 33.165 de lei, fiind confiscată cantitatea de 386,088 mc material lemnos în valoare de peste 100.300 de lei.
Infracţionalitatea în domeniul piscicol
În perioada analizată au fost efectuate 109 acțiuni în cadrul cărora au fost verificate 135 de obiective.
Au fost constatate 83 de infracțiuni (față de 100, în 2023, -17), fiind confiscate peste 1.900 de kg de pește și 213 de unelte de pescuit/ambarcațiuni în valoare de 144.350 de lei.
Protecția animalelor
Biroul pentru Protecția Animalelor are ca atribuții prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva animalelor, a relelor tratamente și a cruzimii față de acestea, privind verificarea respectării regimului de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, pe linia verificării condițiilor de sănătate, bunăstare și deținere a animalelor la nivelul unităților de tip „stână” sau „tabără de vară” existente în Teleorman, dar și privind identificarea și verificarea adăposturilor publice și private unde sunt cazate animale cu sau fără stăpân.
Între rezultatele obţinute privind protecția animalelor în urma activităților desfășurate la nivelul structurii, în 2024, se numără: 74 de dosare penale înregistrate, 105 petiții, 297 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 95.240 de lei, și 80 de acțiuni/controale efectuate. În 2024, polițiștii au intervenit la 54 de solicitări primite prin S.N.U.A.U. 112.
Violența domestică
Înregistrându-se 659 (–29) de fapte, violența intrafamilială este o formă a criminalității cu un puternic impact atât în plan fizic, cât și emoțional, cu grave consecințe asupra dezvoltării și evoluției victimelor acestui gen de infracțiuni.Comparativ cu anul 2023, a fost înregistrată o scădere de 4,4 % în rândul acestora, respectiv –29 de fapte.
Structurile de poliţie au desfăşurat activităţi specifice prin care au fost emise 172 de ordine de protecție provizorii, la nivelul județului Teleorman fiind emise 186 de ordine de protecție.
Pentru anul 2025, obiectivele pe care ni le propunem au fost structurate pe mai multe paliere astfel:
- Consolidarea managementului integrat al situaţiei operative;
- Protejarea bugetului de stat, combaterea evaziunii fiscale şi a fraudelor vamale, combaterea infracţionalităţii în domeniul achiziţiilor publice, corupţiei şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală sau industrială;
- Formarea profesională continuă a personalului, prin organizarea unor sesiuni de pregătire și instruire aplicate pe fenomenele infracționale, noile modalități de eludare a legii și de combatere a acestor manifestări antisociale;
- Îmbunătățirea modului de acțiune bazat pe o abordare integrată a tuturor structurilor cu atribuții în domeniu, având în vedere diversificarea tipologiilor infracționale, ca urmare a fluxurilor migraționiste, în special în contextul aderării României la spațiul Schengen;
- Reducerea timpului de reacție la apelurile primite din partea cetățenilor și luarea măsurilor din competență într-un timp cât mai scurt, care să conducă la eliminarea oricăror situații de risc;
- Îmbunătăţirea serviciilor publice oferite cetățenilor.
- Atingerea unui nivel ridicat de eficiență și interoperabilitate al structurilor operative prin adoptarea unor măsuri de digitalizare și informatizare a activităților specifice.
Mulțumim tuturor locuitorilor județului pentru încrederea acordată!











