29 Iulie 2021Sursa: IPJ TELEORMAN

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TELEORMAN

 

La data de 29 iulie a.c., ora 9.05, am fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 despre producerea unui accident de muncă în localitatea Orbeasca.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat următoarele:

În timp ce o echipă de muncitori, aparținând unei societăți din localitatea Comarnic,județul Prahova executa lucrări de amenajare a unui pod peste râul Teleorman, o grindă din beton, pe care se aflau cinci muncitori, s-a rupt și aceștia au căzut de la o înalțime de aproximativ 5-6 m.

În urma incidentului au foat rănite 6 persoane, 5 aflate pe grindă și o persoană care se afla sub podul în construcție.

Victimele au fost evaluate și transportate la o unitate medicală pentru investigații.

În cauză polițiștii efectuează  cercetări cu privire la accidentul de muncă înregistrat.