14 Februarie 2025Sursa: IPJ TR

ACCIDENT DE MUNCĂ PRODUS ÎN MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE

La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 14:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au fost sesizați prin apel la 112, despre producerea unui accident de muncă, în localitate. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce doi bărbați, în vârstă de 57, respectiv 60 de ani, ambii din municipiul Turnu-Măgurele, executau lucrări mecanice la un buldoexcavator, cupa utilajului ar fi căzut peste aceștia, provocându-le leziuni. 

Ulterior, a fost declarat decesul celor doi bărbati.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.