ACCIDENT RUTIER PRODUS ÎN COMUNA SMÂRDIOASA
La data de 1 august a.c., polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, despre producerea unui accident de circulație, pe DN 51, în comuna Smârdioasa, soldat cu victime omenești.
În fapt, în timp ce un tânăr, de 20 de ani, conducea un autoturism, din direcția Smârdioasa către Brânceni, ar fi intrat în depășirea unui alt autoturism care era staționat pe partea dreaptă a părții carosabile.
Întrucât nu ar mai fi avut timp de efectuare a manevrei de depășire a autoturismului staționat, pentru a evita un posibil impact frontal cu un autovehicul care venea din sens opus, șoferul de 20 de ani, ar fi tras dreapta de volan și ar fi lovit autoturismul staționat și un pieton care se afla lângă acesta.
Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Atat conducătorul auto de 20 de ani, cat și conducatorul autoturismului staționat au fost testați pentru consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.











