ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA NERESPECTĂRII REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR
La data de 13 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Secțiilor de Poliție Rurală nr. 10 Poeni și nr. 13 Smârdioasa, din cadrul I.P.J. Teleorman, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Zimnicea și Videle, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară.
Descinderile au avut loc în comunele Poeni și Bragadiru, în cauze penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma activităților, au fost descoperite produse de vânat, 2 câini din rasa ogar, două arme neletale și alte bunuri, acestea fiind indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
În sprijinul polițiștilor, la activități, au fost angrenați luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Teleorman și jandarmi din cadrul I.J.J. Teleorman.
Cercetările continuă.











