ACȚIUNE PENTRU DEPISTAREA CONDUCĂTORILOR DE AUTOVEHICULE CARE CONDUC SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE SAU A SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
În această dimineață, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, Serviciul rutier si Biroul rutier Alexandria au desfășurat o acțiune în comuna Buzescu, ce a avut drept scop depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, în conformitate cu Calendarul de acțiuni al Direcției rutiere, pentru anul 2024, ce se desfășoară la nivel național în perioada 16-22 decembrie a.c.
Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise, fiind efectuate peste 100 de testări cu aparatele din dotare.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au oprit, pentru control peste 150 de autovehicule.
A fost scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, un conducător auto. Acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice două autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 2 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.











