BĂRBAT ARESTAT PENTRU 30 DE ZILE
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea unui bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
În fapt, la data de 20 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, de către o femeie, despre faptul că, soțul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că nu ar fi respectat obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de aceasta.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.
Ieri, 20 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea bărbatului, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.











