30 Noiembrie 2025Sursa: IPJ TR

BĂRBAT CERCETAT ȘI REȚINUT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

Polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Zimnicea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, față de un bărbat, de 41 de ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 23:00, în timp ce se aflau la domiciliul din comuna Pietroșani, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția, cauzându-i suferințe fizice.

Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, fiindu-i montat un dispozitiv electronic de supraveghere.

Astăzi, 30 noiembrie a.c., bărbatul a fost reținut. 

Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.