04 Noiembrie 2025Sursa: IPJ TR

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SECȚIEI 7 POLIȚIE RURALĂ CRÂNGU

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 15:20, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său și l-ar fi amenințat.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de acesta.

Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.