BĂRBAȚI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI
În perioada decembrie 2025-ianuarie 2026, în timp ce se afla la locuința mamei sale, din comuna Vârtoape, un bărbat, de 58 de ani, din municipiul București, ar fi agresat-o fizic pe aceasta și ar fi amenințat-o.
Totodată, acesta ar fi provocat distrugeri asupra mai multor bunuri din locuința femeii.
Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă femeia s-a opus montării unui dispozitiv electronic de supraveghere.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere.
*
La data de 31 ianuarie a.c., în timp ce se aflau la domiciliul comun din comuna Peretu, pe fondul consumului de alcool, un bărbat, de 47 de ani și-ar fi amenințat fiul, de 15 ani.
Împotriva bărbatului a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.











