08 Decembrie 2025Sursa: IPJ TR

BULETIN DE PRESĂ - 08.12.2025

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 09:30, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care ar fi rulat cu viteza de 125 km/h în localitatea Măldăeni, la volanul căruia se afla un bărbat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, conform legii.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut.

Totodată, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de acesta.

*

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În fapt, la data de 2 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, de către o femeie, despre faptul că, un bărbat ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, prin aceea că nu ar fi respectat obligația de a nu o contacta telefonic pe aceasta.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat. 

Totodată, a fost dispusă măsura controlului judicidiar față de acesta.

*

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, față de un bărbat.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 7 decembrie a.c., o femeie ar fi fost agresată fizic de către fiul său, în timp ce se afla la locuința sa din comuna Peretu.

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.

*


Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria efectuează cercetări față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 5 decembrie a.c., aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, polițiștii au oprit pentru control pe strada Alexandru Ghica, în municipiul Alexandria, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, conform legii.

*


Polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Gălăteni efectuează cercetări față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 5 decembrie a.c., aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, polițiștii au oprit pentru control pe D.J. 504, în localitatea Tătărăștii de Sus, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

*

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, față de un bărbat.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 6 decembrie a.c., o femeie ar fi fost agresată fizic, de către soțul său, în timp ce se afla la locuința comună din municipiul Turnu Măgurele.

Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată s-a opus montării unui dispozitiv electronic de supraveghere. 

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.

*

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare, față de un bărbat.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 6 decembrie a.c., o femeie ar fi fost agresată fizic și amenințată, de către tatăl său, în timp ce se afla la locuința concubinului său din municipiul Turnu Măgurele.

Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată s-a opus montării unui dispozitiv electronic de supraveghere. 

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.


Cercetările sunt continuate, în toate cauzele expuse, în cadrul dosarelor penale întocmite, sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de parchet competente.