BULETIN DE PRESĂ
Astfel, în perioada menționată, polițiștii au intervenit la peste 220 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 211 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.
În perioada de referință, la nivelul județului a fost înregistrat un accident rutier soldat cu victime omenești, în urma căruia o minoră de 9 ani a necesitat îngrijiri medicale (Islaz), în cauză fiind întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.
De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat trei infracțiuni, dintre care – conducere fără permis (Alexandria) și conducere sub influența alcoolului (Alexandria, Rădoiești – rezultatele testărilor cu aparatele etilotest indicând valori de 0, 73 mg/l, respectiv 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat) – activitățile preventive fiind continuate zilnic în vederea reducerii riscului rutier.
Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv – reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat nu mai puțin de 500 de sancțiuni, valoarea acestora depășind 237.000 de lei, totodată fiind reținute 38 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația rutieră.
Cu privire la faptele de violență în familie, polițiștii au intervenit la cinci astfel de solicitări, la (Cervenia, Rădoiești, Pietroșani, Orbeasca, Sfințești), fiind întocmite dosare penale. De asemenea, la data de 16 februarie a.c., față de o persoană cercetată sub aspectul încălcării măsurilor prevăzute de ordinul de protecție (bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în comuna Tătărăștii de Jos) a fost dispusă măsura arestării preventive de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Videle, pe o perioadă de 30 de zile.











