Buletin de presă
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Balaci, sat Tecuci, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Din cecetări a reieșit faptul că, la data de 28 iulie a.c., în jurul orei 14:00, în timp ce se afla la adresa de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi amenințat soția, femeie de 49 de ani.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, bărbatul fiind transportat și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Giurgiu.
FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!
La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 17:15, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandriei au oprit pentru control, pe DJ 506, în comuna Vitănești, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Alexandria.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă în ambele cauze expuse.
Notă: Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.











