06 Martie 2025Sursa: IPJ TR

CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În data de 4 martie a.c., în jurul orei 12:20, polițiștii au fost sesizați, de către o femeie, despre faptul că pe DJ 612, la ieșirea din localitatea Butculești, a avut loc un accident rutier.

În fapt, în timp ce un bărbat conducea un autoturism, pe DJ 612, din direcția Sfințești - Butculești, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta ar fi derapat și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se în afara părții carosabile. 

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. 

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt. 

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.