CERCETAT PENTRU FURT CALIFICAT, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu au dispus reținerea unui tânăr, în vârstă de 19 ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În data de 3 martie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, despre faptul că i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri din societatea comercială pe care o deține, în comuna Islaz.
Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 2 spre 3 martie a.c., prin forțarea ferestrelor exterioare, un tânăr, din comuna Islaz, ar fi pătruns în interiorul societății comerciale și ar fi sustras o sumă de bani și mai multe produse alimentare.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, bărbatul fiind introdus în C.R.A.P. Olt.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.











