CERCETAT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea unui bărbat, de 58 de ani, din comuna Beuca, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că în comuna Zâmbreasca s-ar fi produs un accident de circulație, soldat cu pagube materiale.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, un bărbat, de 58 de ani, ar fi condus un ansamblu rutier, format dintr-un tractor agricol și o remorcă, pe DJ 701 și ar fi acroșat un autoturism, ce se deplasa din sens opus.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, ansamblul rutier i-a fost încredințat de către un bărbat, de 51 de ani, din comuna Zâmbreasca.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbatul de 58 de ani, pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.











