17 Octombrie 2024Sursa: IPJ TR

CERCETAT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Ciolănești, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În ziua de 15 octombrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din localitatea Ciolănești, ar fi fost agresată de către soțul său. 

Din cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi lovit-o pe soția sa. 

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.