06 Noiembrie 2024Sursa: IPJ TR

CERCETAT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 50 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În ziua de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 17:30, poliţiştii au fost sesizați de o femeie  în vârstă de 46 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 50 ani, din aceeași localitate, ar fi exercitat acte de violență asupra sa.

Din cercetări a reieșit faptul că, în seara de 3 noiembrie, în jurul orei 20:30, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția.

Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Olt.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.