05 Februarie 2024Sursa: IPJ TR

DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTOTURISM, DEȘI NU POSEDA PERMIS DE CONDUCERE ȘI AR FI CONSUMAT ALCOOL

În ziua de 4 februarie a.c., în jurul orei 13:30, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza localității Ulmeni, DN 65E, polițiștii au observat un autoturism care se deplasa haotic, pe sensul de mers Bogdana – Furculești, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalele acestora. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, în scurt timp reușindu-se oprirea acestuia.

A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 40 de ani, din comuna Furculești, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, după cum a reieșit din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.