FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!
Polițiștii din cadrul Poliției Turnu Măgurele au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altror substanțe, în cazul unui bărbat depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 51 A, în comuna Ciuperceni, deși ar fi consumat alcool.
În ziua de 18 iulie a.c., în jurul orei 09:00, în timp ce își desfășurau activități curente de menținere a siguranței traficului rutier, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 49 de ani, din comuna Traian.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.











