Știre de presă
În dimineața zilei de 8 iulie a.c., în jurul orei 5:00, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitatea Poroschia, prin apel la numărul unic de urgență 112, despre faptul că i-ar fi fost sustrași bani din locuință.
Cercetările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Alexandria, care s-au deplasat la fața locului, au conturat ipoteza că, în seara de 7 iulie a.c., în lipsa proprietarului, persoane necunoascute ar fi pătruns, prin efracție, și ar fi sustras două aparate radio și 40.000 de lei, bunuri pe care bărbatul de 68 de ani le-ar fi avut în dormitor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, la acest moment fiind deja întocmit un cerc de persoane bănuite.
Cercetările continuă în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului cauzat.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.











