STOP INFRACȚIUNILOR RUTIERE!
În dimineața zilei de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 09:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au oprit pentru control, pe strada Stadionului, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ziua de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 12:15, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție rurală Smârdioasa au fost sesizați despre producerea unui accident de circulație, în comuna Cervenia.
În fapt, în timp ce o femeie, din comuna Cervenia, conducea un autoturism pe strada Școlii, la intersecția cu strada Viitorului nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat, din municipiul București.
În urma testării cu aparatul alcooltest, în cazul bărbatului, rezultatul a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, conform legii.
În ziua de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 17:30, ., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Formațiunii rutiere au oprit pentru control, pe raza comunei Botoroaga, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 68 de ani.
Rezulatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În condiții similare, în noaptea de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție rurală Videle au oprit pentru control, pe strada Poștei, din comuna Botoroaga, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 29 de ani, din localitate.
În cazul său, rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pu în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În noaptea de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Formațiunii rutiere Videle au fost sesizați prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, despre producerea unui accident de circulație, produs pe raza orașului Videle, soldat cu victime omenești.
Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în timp ce un bărbat conducea un autoturism, pe strada Plantelor, din orașul Videle, într-o curba, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi ieșit de pe carosabil, acroșând un copac.
În urma accidentului rutier, șoferul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Fiind testat cu aparatul etilometru, rezultatul a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 03:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au fost sesizați prin apel la 112, despre producerea unui accident de circulație, produs pe DJ 506, în localitatea Mârzănești, soldat cu victime omenești.
Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în timp ce o femeie în vărstă de 27 de ani, din comuna Mârzănești, conducea un autoturism pe strada Principală, din localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.
Femeia a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Fiind testată cu aparatul etilometru, rezultatul a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă în toate cauzele expuse.











