STOP INFRACȚIUNILOR RUTIERE!
În data de 08 decembrie a.c., în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vitănești au oprit pentru control, pe D.J. 503, în comuna Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0.47 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde a fost de acord să i se recolteze două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar ulterior, după recoltarea primei probe, acesta nu a fost de acord să i se mai recolteze și a doua probă.











