22 Octombrie 2024Sursa: IPJ TR

STOP VIOLENȚEI ÎN FAMILIE!


Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție rurală Videle au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, în cazul unui bărbat de 54 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș.

În ziua de 21 octombrie a.c., în jurul orei 13:15, polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de o femeie în vârstă de 76 de ani, din comuna Cosmești, despre faptul că ar fi fost agresată de fiul său. 

Din cercetări a reieșit faptul că, în timp ce aflau la domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi agresat fizic mama. 

Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu. 

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.