TREI PERSOANE REȚINUTE PENTRU DIFERITE INFRACȚIUNI
Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări față de un bărbat, de 19 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
În fapt, la data de 20 ianuarie 2026, în timp ce se aflau în desfășurarea atribuțiilor de serviciu, pe D.J. 506, în localitatea Merișani, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea aproximativ 10 km, când s-a reușit oprirea acestuia.
Polițiștii au identificat la volanul vehiculului un bărbat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut.
*
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, față de o femeie, de 54 de ani, din localitate.
În fapt, la data de 20 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, de 33 de ani, despre faptul că, la data de 11 ianuarie a.c., acesta ar fi fost amenințat de o femeie, prin mai multe videoclipuri live pe o rețea de socializare.
Bărbatul nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În urma administrării probatoriului, împotriva femeii a fost dispusă măsura reținerii.
*
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și violare de domiciliu, față de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Balaci.
În fapt, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința concubinei sale și ar fi agresat-o fizic pe aceasta.
Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată nu dorește montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.
Cercetările sunt continuate, în toate cauzele expuse, în cadrul dosarelor penale întocmite, sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de parchet competente.











