BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV, PENTRU 30 DE ZILE
La data de 23 februarie a.c., în urma administrării probatoriului de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, a fost dispusă măsura reținerii față de un bărbat de 53 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal și violența în familie.
La data de 23 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin apel la S.N.U.A.U. 112, de către un tânăr, despre faptul că mama sa nu răspunde la telefon de câteva zile.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 20-23 februarie a.c., bărbatul ar fi ținut-o pe soția sa, fără voia acesteia, la domiciliul conjugal, din municipiul Roșiori de Vede.
În acest timp, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie.
În data de 24 februarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.











